Writings

A different girl

Image source: https://plpsolutions.com.au/wp-content/

Hello, dear readers,

Today I am posting another story from my pink journal. This one was written in 2015. It speaks about loss, grief, sorrow, and how loneliness can be a good thing from time to time.

”I feel lost. It’s like a part of me just died. Something deep inside of me changed. It’s like my whole heart burned in flames or someone strongly squeezed it.

I don’t think there is something like ”loving too much”, but there is nothing else that I can give you. Underneath the layers, there is a feeling of indifference I’ve never felt so clearly before. I am fine in a bittersweet way. I appreciate my life, my friends, and my family. Yet, I don’t know. It’s not the fact that I’ve been rejected, it’s more like I chose to leave and I am sticking with it. It’s set in stone. There are hatred and sorrow inside of me every time I think of you, but I can get over it. That’s so not the point. The emphasis is on my feelings. I have self-respect and I choose happiness. I just feel as if I’m living somewhere out there and the whole world is here, far away from me. I want to hit the ”stop” button and replay the whole melody. It’s sweet, as you can see.  I just think that I loved it too much and when it was consumed it left behind a huge hole. The strange thing is that I like it. I feel comfortable in my own skin. I feel lonely, but a good kind of lonely. One that you need in life to teach you lessons. It’s not that I don’t love you anymore because I do and I always will. It’s just a different type of love as I’m a different kind of girl.”

Lots of love,

Mădă ❤

Writings

What if she kissed him?

Image source: https://images-wixmp-ed30a86b8c4ca887773594c2.wixmp.com/

Today, I will post a story from my journal written in January 2020. I hope you will like it and if you find yourself going through something similar – you are not alone. I think we all dream about the ones we love from time to time.

”What if I kiss him?”, she wondered, but she couldn’t find an answer. The odds were not in her favour, especially not today. Dating brothers was illegal, anyway, or at least illegal in her mind. Still, she wanted him, craved him like a drug. She dreamed of his magnetic touch lingering all over her body. Unlocking hidden parts of herself, parts she never knew that existed inside – like vulnerability, for instance.

Once, she dreamed of making love, rewriting the universe the way she wanted to; making up a new page. His smell of aftershave and freshly brewed coffee in the morning would make her stomach clutch. A smile would grow wider after thousands of kisses and intimate hugs. Bodies would be turned into galaxies. They would have an entire galaxy to decipher and the universe would be their playground.

Image source: https://selftruths.com/wp-content/

Once, she dreamed of being his friend. Talking nonsense for hours on end. Sharing stories over coffee. Enjoying the sunset after two hours of swimming. They would make such a great team without holding hands, being lovey-dovey, or kissing goodbye. No, they would actually show the world that friendship between a guy and a girl could be possible despite all the unhappy endings. They would show the world they cared, truly cared about each other.

Once, she dreamed of making him into a poem. Drawing his jawlines. His blue lagoon eyes and his cheeks. The smile of a child appearing on his face. The strong muscles underneath his polo shirt and his arms – strong enough to lift her; strong enough to move the world.

Image source: https://lh3.googleusercontent.com/

She could draw his swimmer-like vibe (’cause he used to be a swimmer) and yes, there is such a thing as a swimmer-like vibe. Paint a picture of the photographs he captured from the bottom of his heart (’cause he was a photographer and a misunderstood artist). She could make music from his sweet tone of voice, just as sweet as honey. It would not sound like Beethoven, Bach, or Mozart, but it would be more like ”text me when you get home safe” or ”take care of you.” She could write about all the times they spent together walking in the park, all the words that did not come out of her mouth… but ”what if she kissed him?”.

It would happen only once and he would forget. It wouldn’t be something to remember. Her lips would taste familiar like all the women he kissed before. So, the kiss would be erased the next morning. Just like a nightmare. Maybe she was his nightmare at that moment. But ”what if she kissed him and things worked out?”. What if he kissed her back? Pulled her closer to his body to create sunshine? A perfect merging of lips, a fairytale coming to life. What if she kissed him ad they could build a castle together? Could build a poem together with their lips as rhymes; their beating hearts as birds flying away from their cages; their smiles as those of children playing in the street?

”What if she kissed him? What could happen?”

Image source: https://www.publicdomainpictures.net/

Some questions you only ask once, but cannot find an answer to. Some mysteries would forever remain unsolved and some galaxies were only meant to be lived on your own.

Lots of love,

Mădă ❤

Romanian Section

Același băiat, dar altă fată

Sursă imagine: https://cdn.wallpapersafari.com/

Azi m-am gândit să împărtășesc o nouă filă din jurnalul meu din anul 2015. Mă ajută să îmi revăd tiparele de gândire, să realizez cât de mult am evoluat de atunci. În același timp, realizez constant că uneori cu toții trecem prin dezamăgiri, decepții în dragoste sau poate ne înfuriem atunci când știm că merităm mai mult. Sper ca această filă de jurnal să fie utilă pentru oricine a fost sau este în acel punct. Enjoy. 🙂

Mă uit în ochii tăi. Oare tu știi ce simt acum? Simt o dezamăgire profundă. Odată, totul era altfel. Privirea ta era caldă și dătătoare de speranță. Zâmbetul tău era divin. Lumea era colorată în culorile curcubeului și oamenii dansau tango la asfințit. Un asfințit creat de soarele care lumina un chip așa sublim: chipul tău. Acum, trandafirii roșii s-au veștejit demult prin nuanțele gri ale vieții. Ochii tăi au fost umpluți de ură și ostilitate față de mine. Vocea ta care îmi aducea un surâs, acum îmi provoacă șiroaie de lacrimi pe față. Zâmbetul tău mă face să mă închid în mine, să îmi pun la poarta inimii un lacăt. Obișnuiam să îți spun toate secretele mele, să mă deschid în fața ta precum un boboc de floare. Eram sinceră. Eram reală. Eram eu și te iubeam nespus. Erai cavalerul în armură albă din poveștile mele, gentlemanul cu zâmbetul perfect, băiatul sensibil din visele mele. Acum mă uit la tine și mă întreb ,,cine ești?”. Dar nu primesc nici un răspuns. Doar o tăcere de mormânt. În loc de chipul tău sublim o văd pe ea și înțeleg.

Aud sunetul ploii pe asfalt. Sună exact ca și inima mea. Schițez un zâmbet, care, de fapt, e o minciună. Ceva s-ar rupt în interiorul meu. Încerc să remediez situația. Degeaba. Eșuez. Tu treci pe lângă mine și nu observi că urmăresc atent cu privirea banca unde ne întâlneam. Atâtea amintiri.

Sursă imagine: https://p4.wallpaperbetter.com/

În locul meu e ea acum. Doar o simplă aparență, dar asta e ceea ce iubești tu. Privesc neputincioasă cum o iei în brațe și o săruți. Nu mă împotrivesc. Nu are rost. Nu mai are. Știu că vei suferi și mă retrag încet cu gândurile mele. Merg liniștită pe stradă și deși nu îmi stă în caracter, încep să plâng. Cu fiecare lacrimă mă simt din ce în ce mai rece, mai indiferentă. Eram totul pentru tine, iar acum ce sunt? Cine sunt? Fata cu inima frântă. Cea care a ajuns un obstacol în calea ta. Acum suntem străini unul față de celălalt – două umbre rătăcite pe calea greșită. Lângă tine este ea acum. Lângă mine sunt teancuri de hârtii, caiete pline cu povești și, ironic, un gol mare în inimă.

Ajung acasă, iar în camera mea totul e la fel cum l-am lăsat. Tristețea mă inundă și îmi deschid nepăsătoare caietul de notițe. Pe prima pagină este un titlu mare, colorat. Îmi sare în ochi și îl citesc: ,,Același băiat, dar altă fată.” Zâmbesc fără pic de simpatie. Acum am înțeles povestea. Nu a fost niciodată despre mine sau despre tine. A fost despre ea.

Sursa imaginii: arhivă personală

Cu drag,

Mădălina Dan ❤

Romanian Section

Dacă te regăsești, e pentru tine

Sursa imaginii: https://img1.thelist.com/

Bună! Mă mai ții minte? Sunt prietena ta cea mai bună… sau, mă rog, așa credeam, cândva. Acum nu mai știu ce să cred.

Îți amintești cum ne-am cunoscut? Eram doi străini, două umbre care s-au suprapus prima dată și a fost un sentiment plăcut. Mi-am dat seama că mă înțelegi și ca erai zâmbetul de care aveam nevoie atunci când eram tristă, dar nu mi-aș fi putut imagina că acest zâmbet va trezi în mine un demon. Un demon cu chip de înger – dragostea.

Privirea ta pătrunzătoare, glasul tău ferm și hotărât și afectivitatea cu care mă tratai m-au făcut să realizez că ceea ce simțeam pentru tine nu era trecător. Totuși, undeva, brusc, o verigă din lanțul prieteniei noastre s-a frânt. Continuam să sper că e doar o iluzie, însă timpul mi-a demonstrat contrariul. Ne certam din ce în ce mai des din nimicuri, din prostii care ar fi trebuit sa ne aducă un zâmbet, nu o lacrimă. Realizez că fiecare cuvânt pe care îl rosteai era ca o săgeată ce îmi străpungea inima. Apoi, reușeam cumva să îndepărtez durerea, dar rana rămânea mereu acolo. Era ca o fantomă rătăcită în lumea mea: acea fantomă care te bântuie fără încetare, tulburându-ți liniștea.

Era pentru prima dată când simțeam așa ceva. Nu știam ce să fac. Mă simțeam pierdută. Pur și simplu – lumea mea se năruia încet, încet.

Sursa imaginii: https://d1cbe14be5894c8dcc3d-8a742a0d46bf003746b2a98abb2fa3cf.ssl.cf2.rackcdn.com/

Îți amintești când îmi povesteai de ,,ea”? Era fata ideală pentru tine, nu-i așa? Nu știi cât îmi doream să fi fost în locul ei atunci. Chiar dacă nu o cunoșteam, am început să o disprețuiesc. Începea să mă intereseze perspectiva ei ca să înțeleg concret ce are ea și mie îmi lipsește. Începeam chiar să mă compar cu ea și o făceam destul de des până într-o zi când ceva mi-a deschis ochii. Mă înșelasem amarnic în privința ei. O credeam perfectă și îți poți imagine de ce? Pentru că tu o iubeai.

Totuși, în ochii ei am văzut o pată de întuneric care, sincer, m-a îngrozit puțin. Ceea ce credeam eu perfect era un miraj și acest lucru m-a liniștit. Într-un fel ți-am acceptat alegerea pentru că voiam să te văd fericit chiar dacă știam că eu nu voi fi și poate nici tu. Cine știe?

Sursa imaginii: https://cdn2.momjunction.com/

Îți închipuiai cât îmi era de greu? Poate nu îți dai seama, dar la un moment dat eram pe o stradă cu mulți oameni în jur și, totuși, o percepeam pustie. Îmi ascundeam lacrimile ce mă ardeau de privirea ta. Brusc, am simțit o mână ce se lăsa pe umărul meu, dar nu am privit în urmă să văd cine era pentru că știam deja. Ți-am simțit căldura. Erai tu. Ezitam sa te privesc, iar tu îmi spuneai: ,,De ce ești supărată?”, dar eu am simțit mai mult de atât. Era chiar ceea ce voiam să aud: ,,Îmi e dor de tine….și de noi…. și de discuțiile noastre… și de vremurile bune.”

Cu alte cuvinte, eram la o răscruce de drumuri: inima voia să îți spună adevărul, să îți spună că te iubesc și că mă doare să ne văd așa, dar mi-am ascultat conștiința și ți-am spus cu glasul tremurând – ,,Nimic nu m-a supărat”. Iar tu te-ai îndepărtat, încet, cu pași timizi, înapoi spre ceilalți. Atunci, am început să mă gândesc la alte lucruri.

Sursa imaginii: https://wallpaperaccess.com/

Prin mintea mea se plimbau haotic imaginile cu tine când vorbeai cu ele. Îți poți imagina că am început să fiu geloasă pe prietenele mele doar pentru că tu le acordai atenție? În interiorul meu era pur și simplu o bătălie pe care simțeam că am pierdut-o. Știu că a fost vina mea fiindcă am pus totul la suflet – toate conversațiile pe care le aveam când eram departe unul de celălalt mă făceau să mă apropii foarte mult de tine, dar în același timp te îndepărtam pentru că nu voiam să știi adevărul. Îmi era greu când știam că distanța mă împiedică să te privesc în ochi, iar orgoliul nu îmi îngăduie să îți spun cât de mult te iubesc și cât de mult îmi doream ca și tu să simți la fel.

Mereu îmi spuneam că viața fără tine e ca cerul fără stele sau ca întunericul fără lumină. Oare știi câte nopți ieșeam și mă uitam la cerul înstelat și voiam sa tu să faci la fel, gândindu-te la mine? Acum mă gândesc că poate e mai bine așa – să te las pe tine să alegi – și îmi doresc să te facă fericit alegerea, să ai un viitor exact așa cum ți-l dorești, chiar dacă eu nu voi face parte din el.

Inima îmi șoptește să nu te uit niciodată, iar rațiunea mă îndeamnă să te uit pe vecie. Tu ce crezi?

Sursa imaginii: https://ctl.s6img.com/

Scrisă într-un caiet roz în anul 2015 de Mădălina Dan și Diana Hârșan 🙂

 

Writings

Be a superhero inside!

 

Image source: https://pbs.twimg.com/

 

Broken is all the world has got and I hope that broken is good enough. We’ll never be perfect, we’ll never be untouchable superheroes. We’ll always be messed up and bruised. Ready is not the right word we should use. We are never ready. We are never fearless, but we show up anyway. That’s the whole point – to be there, to be present, to just show up.

The most amazing person is the one who gets in the game, who fights in the arena, who tries to change something although he/she can fail. Failure is just a stepping stone for success. Bravery is not learned by staying on the sidelines, but by getting in the game. ”Ready” and ”someday” are elements of a distant future, but the future is an abstract concept. As Alexi Panos said – ”our future is NOW, NOW, NOW.” There is no future, there is no past. In a sense, we only live in the present moment. The past is gone and the future is not guaranteed. So, why not make today the best day of our lives? Life is short and we never know what the future holds. We don’t know the road paved ahead of us or whether there is a road at all. So, why waste our time thinking about something at an undefined point in time? Yes, we’re broken. Yes, we’re shattered. Yes, we’re messed up, but so what? So is everyone else. It’s not about perfection. It’s about showing up, showing compassion towards other human beings. We’re all equal here. Nobody is above someone else. We’re all learning here and we all make mistakes. So, just show up today no matter how afraid you are. Broken is the new beautiful. Pain is our greatest gift and our set up for success.

Image source: https://lh3.googleusercontent.com/

I’m not perfect either, but at least I’m trying to do something here, to teach people something else. To open up others’ eyes regarding the problems of the world. I want to change something and I’m trying no matter how broken I am. It isn’t about waking up one day with great qualities. It’s about making a mess out of things, but, indeed, a beautiful mess. It’s about following the music in our hearts, being the best possible version of ourselves ’cause we are good enough.

Just be present and show up despite the fear and doubt, despite the world trying to shape you into something else, despite the rules. Break the rules, the expectations, the limits you were imposed. Be yourself, be brave and show up. Be a model and the world might follow in your footsteps. Go with the love. Cherish the pain. Be grateful for your breakdowns – they are gifts. Believe in God, have faith and you might change the world just by being who you are.

Image source: https://quotefancy.com/

Lots of love,

Măda ❤

P.S: If you liked this article, I hope you’ll watch this Ted Talk that inspired it 🙂

(13) The power of kindness | Orly Wahba | TEDxStPeterPort – YouTube