Romanian Section

Asta-s eu – un curcubeu

Sursă imagine : https://www.sciencenewsforstudents.org/wp-content/uploads/2020/04/1030_fogbow_explainer-1028×579.png

Curcubeul are 7 culori. Când eu mă descompun, mă descompun în toate. 7 e un prea mare pentru tine, te simți copleșit și nu mai știi cum să reacționezi. Eu zic să te limitezi la 2, maxim 3 culori din mine ca să nu cumva să îți fac mai mult rău decât bine. Vezi tu? Asta e problema, eu am 7 culori, nu prea reușesc să ajung la mai puține. Uneori încerc, dar eșuez lamentabil. Și dacă ai știi cât m-am învinovățit ca să nu-mi mai placă albastru. Și totuși, n-am ce face, că e culoarea mea preferată. Ea îmi dă exprimarea care mă face fericită și care se unește cu toată creativitatea din mine. Am auzit că ție îți place roșu, pentru mine roșu e ca iubirea, pulsează, e vie. La fostul meu îi plăcea verde, verde mă duce cu gândul la libertatea din mine, la natură si la pădure, la firea mea nebunatică ce vrea să zburde pe pajiști și printre copaci. Portocaliu, ca portocala. Portocalii sunt visurile din mine pe care nu am cum să le stăpânesc, vreau să le fac să devină realitate cu orice preț. Indigo, mă duce cu gândul la latura mea mai reflexivă, la spiritualitate, la meditațiile pe care le fac adesea și la întrebările filosofice pe care mi le pun în fiecare zi. Asta-s eu, filosoafă de n-ai ce-i face. Uneori te doare capu’ de la câte întrebări își pune fata, dar ea își pune că deh, are și anxietate și vrea să înțeleagă sensul vieții ei în general. Și ultima, violet. Violet e iubirea de sine. Îmi imaginez că aș putea avea o inimă violet din când în când, dar dacă ea se descompune, atunci o facem o inimă curcubeu… și uite  așa – ROGVAIV, asta-s eu, un curcubeu.

Cu mare drag, ROGVAIV Mădă

Romanian Section

Dragostea e despre artă

Săptămâna aceasta am fot la un atelier care îmbină mișcarea cu scrisul. Mi-a plăcut să explorez relația mea cu sexualitatea și eroticismul, lucruri care adesea nu le discutăm din frici. Poate frica de a spune ce simțim sau de a ne conecta cu corpul. Sinceră să fiu, foarte multe lucruri au ieșit la suprafață în acest atelier. Multe lucruri la care nu mă așteptam. Mi-am dat seama că relația mea cu sexualitatea a fost un fel de călătorie în care am căutat mereu să mă redescopăr pe mine și acele părți foarte feminine și ,,girlie” pe care de atâtea ori le reprimam fiindcă nu le consideram destul de bune. După toată această explorare, am scris ceva legat de a face dragoste și o să împărtășesc și cu voi. E o poveste super personală, dar am decis să o fac publică fiindcă poate așa inspiră pe cineva să își regăsească părțile erotice uitate. Acestea fiind zise, enjoy:

,,Când fac dragoste sunt eu și cu mine. Simt că mă reconectez cu corpul meu. Mă simt feminină. Mă simt frumoasă. Mă simt iubită. Simt că mă reconectez cu mine și cu corpul meu. Cu acea esență feminină care se ascunde în sticluțe mici. Cu cine sunt eu, cu partea cea mai autentică din mine. Plutesc. Sunt un norișor care plutește. Sunt iubită. Mi-am reparat relația cu mine pentru că în sfârșit primesc apreciere. Dragostea e despre a primi și a oferi părți din mine, părți din celălalt. Dragostea e metamorfoză. Se combină. Se transformă în altceva. Devine mai puternică, un tot unitar mai puternic. Dragostea e despre putere. Putere feminină și masculină. O combinație de culori diferite. Pasteluri. Culori care îți taie răsuflarea. Dragostea e despre putere, feminitate, sensibilitate, încredere și muzică. Ritmuri interioare care învață să răsune reciproc, găsind vibrația potrivită. Dragostea e despre artă. Dragostea e artă. O artă care se tot schimbă, se metamorfozează, se face mai frumoasă. Dragostea e o operă de artă. Când fac dragoste mă simt ca o operă de artă. Cam așa.”

Sper să te inspire tot ce am scris să te gândești cum e dragostea pentru tine. Pentru mine, e despre artă.

Cu mare drag,

Mădă ❤

Romanian Section

Artă fără sentimente

– Nu mai pot. Simt totul. Simt intens. Nu mai vreau să simt nimic.

– Mădă, cum ar fi dacă oamenii care compun muzică, care scriu cărți, care pictează tablouri nu ar simți nimic? Cum crezi că ar fi arta fără sentimente?

Și, aceasta a fost întrebarea care mi-a dat destul de multe bătăi de cap – ,,cum ar fi arta fără sentimente?”. O să răspund la ea mai jos. Vă las să vedeți ce a ieșit.

Side note – sună mai amuzant dacă o citiți cu un ton sarcastic. 🙂

,,Nu am simțit nimic azi. Mi-am făcut proiectele la facultate. Eram sigură că voi reuși cu brio. Nu aveam nici un pic de anxietate. Eram chiar foarte chill. Nimic nu putea să mă deranjeze, dar nici să mă inspire. Mă uitam pe geam. Doar niște mașini acolo. Vin, pleacă, aia e. Nimic interesant. Nu îmi pasă mie de felul în sunt poziționați copacii. Au cică o culoare verde ce poate să te miște în interior. Astea sunt pentru alții. Eu sunt bine unde sunt.

Sursă imagine: https://media.edutopia.org/

Relațiile mele? Foarte stabile. Nu mă cert cu nimeni. Nu simt nimic intens. Eh, poate îmi place de cineva acolo, dar îmi trece că așa trec toate. Oamenii vin și pleacă. Așa e viața până la urmă și m-am consolat cu acest gând. De fapt, nici nu am gândit prea mult azi. La ce să mă gândesc dacă totul e așa trecător?

Nu ascult muzică. La ce îmi trebuie mie muzică? Să îmi amintească de ce anume? Că eu nu simt prea multe lucruri în general. Emoții, procesări adânci, probleme din copilărie? Ah, nu mulțumesc. Nu simt nevoia să merg în direcția respectivă. Cică unii scriu despre asta. Eu nu am de ce să scriu. Scrisul e așa plictisitor. Cică unii fac yoga și meditație să se relaxeze, să se conecteze cu cea mai bună versiune a lor. Pentru ce avem nevoie de așa ceva? Da viața e mai okay fără ele că eu nu am probleme. Nu îmi trebuie mie să citesc romane. Alea le scriu unii ca să își piară timpul. Cred.

Am auzit de curând o poezie la un slam. Ce e aia frate? De ce să te chinui să trăiești atât de mult și de intens? Sunt frumoase. Merg după o bere, două și cam atât. Eu nu le-aș putea scrie. Eu nu pun preț prea mult pe lucruri dinalea în general. Eu pun preț pe alte lucruri. Trebuie să ai ce mânca, un acoperiș deasupra capului, bani să te întreții, să plătești chiria, un job bine plătit și o relație stabilă și cam aia e. Cică unii spun că ne trebuie artă. Sentimentaliștii ăștia care suferă 2-3 ani după o despărțire. Frate, ce melodramatici sunt unii. Nu știu de ce nu se detașează și ei mai ușor. E evident că lumea se schimbă. Trebuie să te adaptezi că altfel nu poți să supraviețuiești. Te paște selecția naturală.

Sursă imagine: https://www.lkjordan.com/

Unii spun că empatia e importantă. O fi, eu nu neg, dar eu nu sunt așa de empatică. Cum m-a enervat cineva mă ridic și plec. Nu stau să procesez eu acolo ce experiențe are ființa umană și cum a trecut prin nu știu ce proces. Treaba lor, să treacă prin ce procese vor, dar nu lângă mine că e prea mult de procesat și nu îmi trebuie așa ceva.

Unii mai îmi zic – ,,Mădă, avem nevoie de artă, de vulnerabilitate, să ne pese mai mult de oameni.” Îi ascult, nu am ce să fac. Există și ei. Nu neg această perspectivă. De ce, totuși, să simt eu atâtea? Cred că m-ar distruge. Mă uit la artiștii ăștia. Doamne, ferește. Ființe care desenează. Cum să desenezi la 20 de ani? Asta fac în general copiii. Mă intrigă aceste ființe profund emoționale. Nu știu, eu nu sunt sensibilă. Eu sunt pe modul – aia e. Mergem mai departe.

Sursă imagine: http://claudiatocila.ro/

Mi s-a propus de curând să fac artă. Nu am idei. Personal, nu știu ce aș scrie. Ce aș desena. Ce aș compune. Habar nu am. Nu rezonează nimic din interiorul meu cu această abordare. Cam greu să o pot accepta. Complicat să faci artă. Hai totuși să adaug ceva, ce pare interesant: ,,Sunt Mădă. Am mâncat azi o căpșună. Era dulce. Punct.” Cam atât, nu mai am idei. Poate îmi vin mie peste ceva timp sau niciodată. Of, artiștii ăștia cu ale lor. Sper să nu mai fie așa sensibili că eu sincer nu îi mai înțeleg.

Cam așa a sunat versiunea mea fără sentimente intense și care nu e mare fan al artei. A fost un exercițiu bun de empatie ca să mă prind că nu toată lumea simte la fel ca mine și nu toată lumea e atât de creativă în general. Concluzia mea a fost că – nu aș schimba cine sunt. Chiar dacă uneori vulnerabilitatea și sensibilitatea mea îmi dau bătăi, îmi place să scriu. Îmi place să fac artă, yoga, meditație, să fiu psiholog și să îmi pese extrem de mult de oameni. Îmi place să fiu un om creativ care din când în când mai scrie o poezie. Cu riscul să supăr și să dezamăgesc câțiva oameni, concluzia mea e că nu merită să ai artă fără sentimente sau, poate mai grav, o Mădă fără sentimente.

Romanian Section

La 70 de ani, voi gândi așa

Sursa imaginii: https://hips.hearstapps.com/

De curând, am fost la un atelier de scriere creativă unde am avut de scris o situație din perspectiva versiunii mele de la 70 de ani. Așa că am făcut un exercițiu frumos de imaginație și ce a ieșit puteți vedea mai jos:

,,Vai, măi copile, ce importante mi se păreau mie unele lucruri la 20 de ani. Despicam firul în 4 și nu mă puteam concentra să fiu atentă la alte activități, fiindcă mă consumam atât de tare să rezolv problemele.

Am avut un prietene bun, mă, atât de mult ne mai certam. Păi telenovelele erau nimic pe lângă noi. Era mai fain să te uiți la noi decât pe Netflix fiindcă fiecare era pe filmul lui. Zici că el vorbea chineză și eu germană. Bine, era clar că vorbeam amândoi română, numai că nici cum nu știam să comunicăm vulnerabil ce simțim și o tot dădeam în drame. Eram tare dramatici, așa. Ne aruncam cuvinte grele, cuvinte care rănesc. Făceam atacuri la persoană în loc să arătăm cât de mult ne pasă unul de celălalt. Nu prea ne pricepeam să ne exprimăm sentimentele vulnerabile, acelea de durere și abandon și să admitem cât de răniți ne simțim. Eram tineri și nu știam ce facem. Nu știam ce impact pot avea cuvintele rostite pe care nu le mai putem lua înapoi. Așa e viața la 20 și ceva de ani – crezi că știi totul și după realizezi că unele probleme chiar nu sunt atât de importante pe cât par. Câte o să mai pățești în viața asta cu oamenii, mă copile. Oiooo. Mai bine le spui de la început să știe că îți pasă și apoi îi lași în pace, că nu are sens să ajungi mereu la drame, mai ales cu cei pe care îi iubești cel mai mult. Eu greșind am învățat asta. Dar așa-i când ești tânăr. Ai nevoie să faci multe greșeli ca să înveți din ele și să schimbi ceva. ”

Cu mare drag,

Mădă la 70 de ani, bătrână și înțeleaptă

Romanian Section

Scrisoare către frică

Sursă imagine: https://letgrow.org/

Dragă frică,

Sunt aici să îți spun că mă îngrozești din temelii. Chiar tremur când te apropii. Mă împietrești și parcă nu mă mai pot mișca și cu toate astea, încă mă mișc. Îmi e greu. Mă tem de tot. Mă tem că voi eșua. Mă tem că uneori nu sunt destul de bună. Mă tem că poate alții ar face asta mai bine ca mine. Ar scrie mai bine, ar gândi mai bine, ar crede mai bine, dar comparația nu mă mai ajută. Alții nu sunt eu. Eu asta sunt – creativă, sensibilă, imperfectă, vulnerabilă. Eu asta sunt, eu asta simt. Simt nevoia să fiu empatică și inspiring, să fiu bună, simt nevoia să iert, să dau un exemplu, să nu atac înapoi când sunt provocată. Simt nevoia să învăț și să mă dezvolt personal. Simt nevoia să evoluez.

Sursă imainge: https://medium.com/

Știu că ești aici să mă aperi și mă bucur că o faci. În același timp, vreau să știi că e nevoie să mă lași să mă aventurez într-un tărâm creativ și necunoscut – în cel al sufletului meu. Și nu, nu sunt nebună, deși ți s-au aprins toate beculețele roșii și tu mă crezi așa. Sunt doar cea mai autentică și mai sinceră versiune a mea, iar asta te sperie. Te sperie tot ce aș putea să devin așa că mă tragi de mânecă în spate să rămân în zona de confort. E mai sigur acolo, mai confortabil. Nu trebuie să îmi bat capul cu x,y, z chestie. Pot face exact ce fac și ceilalți. Pot gândi la fel ca alții. Mă pot integra și să nu îmi spun părerea. Să aprob. Să dau din cap și să spun ,,da, așa facem’’ pentru că așa zice majoritatea. Eu niciodată nu am fost majoritatea. Mereu am fost eu. Aia outsider care are altă părere. Aia creativă și neînțeleasă. Și aici mă refer în general, dragă frică. Și te-am ascultat, te-am ascultat mult timp și mi-am ghidat viața după cum ai vrut tu. Am ajuns să fiu astfel – tristă și nefericită. Am ajuns să plâng destul de mult și să mă stresez pentru lucruri fără pic de importanță pe termen lung. Dar știi ce, dragă frică? Nu te blamez, fiindcă ai vrut să mă aperi și ai vrut tot ce e mai bun pentru mine. Doar că vezi tu? Ce a fost cel mai bun pentru mine nu a fost să te ascult. Ce a fost cel mai bun pentru mine a fost să plec din locurile nepotrivite pentru mine. A fost să urmez ce simt și ce cred în interior. Să fiu creativă și să mă exprim. Ce a fost cel mai bun pentru mine a fost să fiu judecată de ceilalți fiindcă la final de zi, eu am trăit fericită cu mine și cu deciziile mele. Mai fericită ca niciodată. Deci dragă frică, să știi că eu te iubesc și te apreciez pentru tot ce ai făcut până acum și promit că nu mă voi mai lupta cu tine. Vreau să avem o relație mai bună decât cea de până acum. Așa că vreau să înțelegi că vom seta niște limite ca să fim cu toții fericiți. Eu nu te voi blama, ci te voi aprecia pentru contribuția pe care ai avut-o până acum. Și mai mult decât atât, îți voi spune că pe viitor, voi asculta mai mult vocea intuiției, vocea creativității mele. Voi asculta acel compas interior care mă ghidează în direcția bună, chiar și dacă unele decizii din punct de vedere rațional nu au sens.

Sursă imagine: https://res.cloudinary.com/

Mereu am fost mai rațională și mai pragmatică, dar asta m-a făcut să fiu o tristă, sincer și nu vreau să fiu o tristă, vreau să fiu fericită și creativă și vreau să fiu eu. Așa că, dragă frică, pune-ți centura. Mergem cu mașina într-o călătorie nouă în care mă voi lăsa mai mult ghidată de autocompasiune, pace, încredere, curaj, reziliență și puțină nebunie asumată. Așa că, dragă frică, te iubesc și doar să știi că I will do my best și o să mă descurc cu ceea ce am în interiorul meu, cu partea mea cea mai autentică. Nu te voi asculta atât de mult, dar voi ține cont de tine când mă tragi de mânuță și vrei să îmi spui ceva important. Doar să știi că mă voi lăsa ghidată de acest flow creativ și intuitiv și puternic și de încrederea pe care o am în mine. Doar să știi, draga mea, frică, te accept și te iubesc. Rămâi aici. Te iubesc. Am încredere că ți-ai jucat rolul bine. Am încredere că până acum ai făcut tot ce ai putut. De acum înainte voi lăsa intuiția și iubirea și creativitatea și autenticitatea din mine să preia volanul și să ducă direcția pentru că da chiar vreau să fac ceva diferit, ceva mai autentic.

Cu mare drag,

Mădă cuprinsă de frici, dar care prinde încet curaj ❤